10.5 C
Botoșani
marți, 28 ianuarie 2025

Aproape 4000 de botoșăneni și-au găsit de muncă prin intermediul AJOFM, în 2024

Pe tot parcursul anului trecut, 3.789 persoane s-au angajat prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.  

Potrivit reprezentanților insitutției, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de AJOFM Botoșani un număr total de 3.789 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 decembrie 2024, 1.758 au peste 45 de ani, 512 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 163 au între 30 și 35 de ani, 362 au între 25 și 30 de ani, iar 994 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 1.356 sunt tineri NEETs.

Numărul femeilor încadrate este de 1.705, iar al bărbaţilor de 2.084, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 45 %, respectiv de 55 %.

În funcţie de rezidenţă, 1.701 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 2.088 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (1.461), profesionale (903), gimnaziale (939), postliceale (76) iar (278) fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul AJOFM Botoșani la data de 31.12.2024, un număr de 941 persoane fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile .
„Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Botoşani.
În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 13.016 persoane.” au transmis reprezentanții AJOFM Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA