În primele nouă luni ale acestui an, la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani au fost înregistrate peste 290 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112, prin care cetăţenii au sesizat producerea unor fapte antisociale.
Cele mai multe apeluri au sesizat agresiuni şi loviri, scandaluri în locuri publice, scandal în familie, ameninţări cu acte de violenţă, cazuri de tulburare a ordinii publice, precum şi situaţii de pericol, generate în special de câinii comunitari cu comportament agresiv.
În toate aceste cazuri, jandarmii au intervenit cu operativitate, pentru îndepărtarea stării de pericol, protejarea persoanelor aflate în astfel situaţii, fiind luate măsurile legale faţă de cei care care au încălcat prevederile legale, pornind de la sancţiuni contravenţionale şi până la întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală, în cazul constatării de infracţiuni.
În afara acestor situaţii, jandarmii au intervenit şi în cooperare cu lucrători de poliţie la sesizările primite prin apel 112.
De asemenea, au existat şi persoane care au apelat în mod nejustificat numărul unic de urgenţă 112, faptă care constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, în cuantum de la 100 la 500 lei.
Recomandăm cetăţenilor să apeleze cu încredere numărul 112, pentru a putea interveni în sprijinul acestora, în vederea asigurării unui climat civilizat de ordine şi siguranţă publică.
Sesizările cetăţenilor vin în întâmpinarea scopului misiunilor specifice executate de efectivele de jandarmi, pe segmentul asigurării ordinii şi liniştii publice şi menţinerii unei stări de normalitate.