0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Antrenorul care a adus luptele în Botoşani, condus pe ultimul drum de foşti sportivi şi colegi: “A trăit pentru lupte şi nu a trăit din lupte” FOTO

inmormantare petru ghetau (2)

Petru Gheaţău, antrenorul care a înfiinţat prima secţie de lupte din Botoşani, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Foşti sportivi, antrenori şi oameni care l-au cunoscut pe “MAESTRUL GHEAŢĂU” au venit astăzi la cimitirul Pacea pentru a-i aduce un ultim omagiu.

ghetauPetru Gheaţău s-a stins din viaţă vineri, la vârsta de 74 de ani. Aproape toată viaţa şi-a dedicat-o luptelor, la început ca sportiv şi apoi ca antrenor. În 1968 a venit de la Rădăuţi la Botoşani şi a înfiinţat prima secţie de lupte greco-romane, sub denumirea Asociaţia Sportivă Avântul. Cinci ani mai târziu a înfiinţat secţia de lupte de la Clubul Sportiv Botoşani unde a lucrat până în urmă cu aproximativ cinci ani.

În cei peste 40 de ani de antrenorat, Petru Gheaţău a format sute de sportivi care au adus medalii Botoşaniului dar mai important, “a format caractere şi oameni adevăraţi”

O parte dintre foştii lui elevi, astăzi antrenori, poliţişti sau oameni de afaceri, au venit astăzi să-i aducă un ultim omagiu.

Victor Baciu, antrenor LPS Botoşani şi antrenor la lotul naţional de cadeţi: “Maestrul Gheaţău este o istorie. Dacă stai să te gândeşti ce a rămas în urma lui, câţi prieteni a avut ca antrenor şi câte cunoştinţe a avut, nu poţi să-i ţii minte pe toţi. În primul rând a fost un om, un exemplu de corectitudine. I-am fost elev, apoi am fost colegi. Ne-am respectat şi l-am respectat pentru ceea ce a făcut pentru luptele botoşănene. A fost un om drept şi tot timpul era un perfecţionist, lucru pe care îl cerea şi de la noi. Îmi aduc aminte că la o competiţie am făcut şi arbitrajul. O decizie nu i-a plăcut lui. I-am spus: am greşit. El mi-a spus: Dacă ştii că greşeşti, nu te băga. De atunci nu am mai vrut să fiu şi antrenor şi arbitru. El spunea: dacă nu stăpâneşti bine un lucru, să nu-l faci. Pentru mine a fost un motto în viaţă şi nu am mai făcut ceea ce nu stăpânesc foarte bine”

Mihai Drescanu, profesor, primul botoşănean cooptat în lotul naţional de lupte: “A fost cel care a adus un sport în judeţul nostru, în 1968. Eram elev în clasa a IX-a, am fost cooptat de maestrul Gheaţău la secţia de lupte de la Şcoala Profesională de Mecanici Agricoli. Se numea Asociaţia Sportivă Avântul. A făcut foarte multă educaţie, a strâns în jurul lui toţi sportivii care au practicat luptele, îi vedem şi aici. Asta înseamnă că noi am fost o familie şi încă suntem o familie. Luptele au fost ca un brand pentru Botoşani, unul dintre sporturile care au fost într-o continuă ascensiune”

Ionică Asaftei, antrenor lupte CS Botoşani: “Maestrul Gheaţău a fost omul care mi-a îndrumat paşii spre marea performanţă. Am venit în 1980 de la Clubul Sportiv Şcolar la Clubul Sportiv Botoşani. Pentru mine a fost ca un tată, a fost un om deosebit. El a trăit pentru lupte şi nu a trăit din lupte. Întreaga viaţă şi-a dedicate-o luptelor, sport pe care l-a practicat la Rădăuţi şi l-a continuat ca antrenor la CS Botoşani unde a crescut zeci sau chiar sute de campioni. A format adevăraţi oameni, a format şi a şlefuit caractere, a promovat sportivi în loturile naţionale. În 1982, am participat cu lotul României la Campionatul Mondial. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i fie ţărâna uşoară”

Andrei Amos, director adjunct CS Botoşani: “Petru Gheaţău a fost un idol pentru mulţi dintre sportivii Clubului Sportiv Botoşani. A fost un formator de antrenori. Majoritatea antrenorilor de lupte greco-romane din Botoşani i-au fost elevi. A fost cel care a implementat acest stil de lupte în Botoşani. A adus onoare Clubului Sportiv Botoşani. A fost un om în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu să-l ierte. Ne pare rău că a plecat dintre noi când încă mai avea ceva de spus în lumea sportului”.

Radu Anghel, inspector DJST Botoşani, fost luptător: “Mă uitam că mulţi recunosc că s-au realizat în viaţă datorită maestrului Gheaţău. Cineva spunea că în prima deplasare, fiind de la ţară, nu ştia să ţină furculiţa şi lingura şi a fost învăţat de maestrul Gheţău. A fost primul antrenor de lupte din Botoşani, el a fost cel care a pus bazele acestui sport. I-am fost elev, am făcut parte din echipa de divizia A. Dumnezeu să-l ierte”.

inmormantare petru ghetau (11) inmormantare petru ghetau (10) inmormantare petru ghetau (9) inmormantare petru ghetau (8) inmormantare petru ghetau (7) inmormantare petru ghetau (6) inmormantare petru ghetau (5) inmormantare petru ghetau (4) inmormantare petru ghetau (3) inmormantare petru ghetau (2) inmormantare petru ghetau (1)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA