-2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Americanii şi-au încheiat misiunea medicală la Botoşani. Peste 800 de pacienţi au fost consultaţi FOTO

medici americani (4)

Timp de cinci zile, medicii din America au consultat  peste 800 de pacienti din judetul  Botosani, carora le-au oferit si medicamente. Chirurgii veniti de peste ocean au lucrat de zor in salile de operatie. 40 de  interventii chirurgicale au fost efectuate in acest  timp.

„Cele mai interesante pentru mine, care am fost la Spitalul Judetean, au fost cazurile laparoscopice, chirurgia colonului cu incizii minore, in trei locuri, in locul unei taieturi foarte mari, cum se face de obicei nelaparoscopic. Chirurgii de aici ne-au aratat procedurile dansilor, noi le-am aratat procedurile noastre si am reusit chiar un schimb de experienta extraordinar”, a declarata  Dougles Hagen, medic America.

Printre cazurile deosebite, medicii de  peste ocean au amintit de o fetita cu bot de  iepure, care primea mancare printr-un tub.

„De la nastere fetita primea mancare printr-un tub pentru ca avea gurita foarte desfacuta si nu putea inghiti, nu putea face nimic. Domnul doctor care a operat-o a inchis complet gurita, nu a intervenit foarte mult in interior pentru ca gurita este mica, dar a spus ca anul viitor, daca vom reusi sa venim, ii va inchide si acea parte. Momentan, fetita va putea sa tina gurita inchisa si sa inghita intr-un anumit fel”, a spus Laura Conde, coordonatorul misiunii Medical Mission.
Medicii din Botosani au fost alaturi de oaspetii de peste ocean si impreuna cu acestia au facut operatii in premiera la Spitalul Judetean de Urgenta.

„Nu am mers pe operatiile pe care noi le facem in mod obisnuit, impreuna cu dumnealor s-au realizat operatii laparoscopice laborioase care se fac in toata lumea, dar la noi nu se pot face din cauza aparaturii pe care nu o avem, dar dansii au adus-o cu ei in sa fel incat s-au putut efectua interventii foarte mari. Am avut norocul unui medic chirurg extraordinar, un profesor deosebit specializat in laparoscopie, de o anestezie extraordinara si toate lucrurile au mers extraordinar”, a declarat medicul chirurg Silvia Tighiliu, sef sectia chirurgie Mavromati.

In baza bunei relatii de colaborare cu medicii din  Botosani, specialistii din Statele Unite ale Americii  vor continua sa revina pe aceste meleaguri.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA