-5.6 C
Botoșani
duminică, 16 februarie 2025

Amenzi între 500-1000 de lei dacă nu te înregistrezi la Fisc pentru a plăti CASS, când nu obţii venituri

card de sanatate foto realitatea

Începând cu această lună, persoanele fizice fără venituri au o nouă obligație față de Fisc. Mai precis, acestea trebuie să plătească în mod obligatoriu contribuția la sistemul public de sănătate (CASS), nu înainte de a se înregistra în evidențele ANAF privitoare la persoanele fizice care nu realizează venituri. În caz contrar, ele riscă sancțiuni, după cum prevede Codul de procedură fiscală. Guvernul a anunţat că ia în calcul eliminarea acestei taxe, dar abia după o analiză care s-ar putea finaliza în februarie, timp în care sunt valabile prevederile din Codul Fiscal.

Procedura privind gestiunea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care nu realizează venituri, prevăzute în Cod fiscal a fost stabilită prin Ordinul ANAF nr. 3743/2015, care a fost publicat în Monitorul Oficial din 29 decembrie 2015 și care a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2016.
Documentul adoptat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prevede obligativitatea ca persoanele fizice fără venituri să se înregistreze la Fisc în maxim 15 zile de la data în care se încadrează în categoria plătitorilor de CASS care nu obțin venituri și să plătească contribuția la sistemul public de sănătate (CASS), scrieavocatnet.ro.
Dacă vă regăsiți în această situație, primul pas pe care trebuie să îl faceți este să completați și să depuneți la ANAF formularul 604 „Declarația de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri, precum și pentru stabilirea obligațiilor de plată”.
Nedepunerea declarației fiscale se sancționează cu amendă
În noul Cod de procedură fiscală, în vigoare de la data 1 ianuarie 2016, în cadrul Titlului XI Sancțiuni, la art. 336 Contravenții, este specificat că nedepunerea de către contribuabil la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de înregistrare fiscală, de radiere a înregistrării fiscale sau de mențiuni se sancționează cu o amendă cuprinsă între 500 de lei și 1.000 de lei pentru persoanele fizice.
Citeste mai mult pe RTV.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES













ULTIMA ORA