16.6 C
Botoșani
sâmbătă, 19 aprilie 2025

Amenzi de peste 12.000 de lei în timpul unei partide de vânătoare

În perioada 14-16 august, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cooperare cu personalul Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Botoșani au organizat pe raza județului o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere legislației privind protecția vânatului.

În urma activităților desfășurate au fost constatate și aplicate 4 contravenții pentru nerespectarea prevederilor Legii 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, respectiv „accesul în fondurile cinegetice cu lanțuri, ogari sau metiși de ogari„ în valoare de 12.500 de lei.

De asemenea, în cadrul acțiunii a fost dispusă măsura indisponibilizării unui câine din rasa ogar.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





























































ULTIMA ORA