1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Amenajări hidrotehnice în județul Botoșani realizate în regim de urgență, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei

Ministerul Apelor și Pădurilor continuă seria de investiții în infrastructura afectată de inundații. Astfel, astăzi, 28 septembrie, s-a semnat Ordinul de Ministru prin care s-au alocat fonduri pentru lucrările necesare pe râul Prut, în zona Hudești.

Investiția, în valoare de 2.869.000 lei, reprezintă apărarea de mal a râului Prut, mal drept, între stâlpii de frontieră SF 913-914 în comuna Hudești. Lucrarea, care va fi efectuată în regim de urgență până la sfârșitul anului 2018, va reabilita eroziunea de mal pe o lungime de 550 m, punând în siguranță atât malul cât și drumul județean care ar putea fi afectat de fenomenul accentuat de eroziune.

După cum se observă, investițiile reprezintă prioritatea absolută a conducerii Ministerului Apelor și Pădurilor. Nu vom rămâne nici o clipă impasibili la grelele încercări la care au fost supuși semenii noștri ca urmare a inundațiilor care au afectat o mare parte a României în ultimul an. Toate fondurile disponibile au fost redirecționate, cu respectarea legislației în vigoare, către lucrările de investiții, de refacere a infrastructurii afectate de viiturile din acestă vară” a declarat Dan Deleanu, subsecretar de stat-coordonator al direcției de investiții și fonduri europene din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA