6.6 C
Botoșani
vineri, 25 octombrie 2024

Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă pe mai multe străzi din municipiul Botoşani şi în loc. Cătămărăşti Deal

Comunicat Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Botoşani, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să întrerupă alimentarea cu gaze naturale miercuri, 26 februarie a.c, începând cu ora 8.00, pentru consumatorii de pe străzile Manoleşti Deal, Calea Naţională (Zona Industrială), Veteranilor,

Anastasie Başotă şi Mobilei, precum şi în localitatea Cătămărăşti Deal. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil în jurul orei 16.00. Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă), sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA