2.7 C
Botoșani
marți, 19 martie 2024

Ajutor de 2.000 de lei pentru mame și nou-născuții care provin din familiile vulnerabile

Mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. De aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, a afirmat, vineri, ministrul Familiei, Gabriela Firea.

„Mamele care se află în situații de risc vor primi un ajutor financiar. Am susținut acest proiect și mă bucur că în ședința Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame.

Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni. O felicit pe Roxana Mînzatu, secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru și fost ministru al Fondurilor Europene, că nu a abandonat acest proiect.

Potrivit Ordonanței de Urgență adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentație inclusiv trusou”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Citește mai mult pe REALITATEA.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


































ULTIMA ORA