12.4 C
Botoșani
vineri, 24 martie 2023

Agenți economici verificați de polițiști. Amenzi, țigări confiscate și suspendarea activității printre sancțiuni

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul criminalității de natură economico-financiară, în orașul Săveni și a localităților din proximitatea acestuia.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost verificați 37 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 32.000 de lei, dintre care, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice, iar 5 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal.

Totodată, au fost confiscate 190 de pachete de țigarete deținute fără documente legale, precum și peste 1.800 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au dispus suspendarea activității unui operator economic, pe o perioadă de 30 de zile, pentru încălcări repetate a legislației privind utilizarea aparatelor de marcat electronice.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here




























ULTIMA ORA