-1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

„Afacerea ucrainenii” la Vf. Câmpului. 7000 de locuitori în acte și 4000 în realitate VIDEO

În timp ce majoritatea localităților din județul Botoșani se confruntă că o scădere dramatică a numărului de locuitori, comuna Vf. Câmpului aproape și-a dublat populația. Doar în acte. În realitate, situația este la fel ca în alte comune, cu un număr mai mare de decese decât nașteri.

La ora actuală, comuna Vf. Câmpului are aproximativ 7000 de locuitori în acte și 4000 în realitate. Cifra exactă, nici primarul comunei nu o știe. Ne-a spus că așteaptă să i se comunice de la Prefectură. În schimb, știe foarte bine cum s-a întâmplat minunea de a ajunge la o comună cu 7000 de locuitori în acte și cum toată lumea a avut de câștigat. Ucrainenii au ajuns în Uniunea Europeană, unii cetățenii din comună au încasat câteva mii de euro iar Primăria Vf. Câmpului a primit mai mulți bani de la bugetul statului.

„A crescut extraordinar de mult populația comunei. Nu prin nașterile pe care le avem în comună. Dar a fost până a veni pandemia, un exod de populație ucraineană încât mai au un pic și ne ajung. Nu știu dacă locuiesc doi-trei. Nu am putut să îngrădesc acest drept mai ales că ei veneau cu acte în regulă. Cei mai mulți dintre ei, mergeau direct cu deținătorul casei la Serviciul de Evidență a Populației Bucecea și își făceau mutația direct. Eu nici nu știam câți, cum… Au fost oameni care se ocupă cu astfel de… Neoficial știu foarte mulți și vreau să spun că sunt mâhnită deoarece acei oameni care au luat câte 100, 200, 300, 800 în spațiu, ne-au adus mari deservicii nouă, ca primărie. Acei oameni s-au eschivat de taxa pe gunoi și alte taxe și impozite”, ne-a spus Maria Huțu, primarul comunei Vf. Câmpului.

Peste 3000 de ucraineni în Vf. Câmpului

Câți ucraineni are comuna Vf. Câmpului, nici primarul Maria Huțu nu știe. Ea spune că ar fi peste 3000 dar așteaptă informații oficiale de la Prefectura Botoșani. Știe că în comuna Vf. Câmpului sunt persoane care încasează bani de la cetățenii ucraineni ca să îi ajute să-și facă acte în România și să poată pleca în Uniunea Europeană dar spune că nimeni nu le interzice acest lucru.

„Cred că sunt vreo 3000 și ceva. Populația Vf. Câmpului este undeva la 4009 locuitori. Am trimis adrese de am terminat tușul la imprimantă, către instituțiile statului. Să-mi spună și mie ce facem. Oamenii ăștia trec prin Vf. Câmpului și atât. Iar alții… să fim iertați. Aici este o făcătură. Niște oameni au băgat banii în buzunar. Mai primesc și acuze că primarul face și drege”, a adăugat primarul comunei Vf. Câmpului.

Buget mai mare datorită celor 3000 de ucraineni

De ce nu au făcut nimic autoritățile locale? Pentru că au fost avantajate la împărțirea bugetului. Comuna Vf. Câmpului a primit bani pentru 7000 de locuitori și nu pentru 4009 cât sunt în realitate. O recunoaște chiar primarul.

„Să nu uităm că acea formulă după care se aplică bugetul, ne avantajează. Vf. Câmpului este comuna care se întinde pe o suprafață mare de kilometri și nu în ultimul rând, a crescut extraordinar de mult populația comunei, recunoaște primarul comunei Vf. Câmpului.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA