Şefii judeţelor Botoşani şi Suceava, plus mai mulţi primari şi reprezentanţi de instituţii s-au adunat astăzi la Aeroportul Ştefan cel Mare de la Salcea pentru a se întâlni cu Iulian Matache, ministrul Transporturilor, precum şi pentru a discuta despre o serie de proiecte de infrastructură care ar putea fi finanţate în 2016.
Principalul scop al vizitei ministrului Transportului a fost verificarea lucrărilor la Aeroportul Ştefan cel Mare, un aeroport care deserveşte judeţele Suceava şi Botoşani. Ministrul Transporturilor, împreună cu reprezentanţii Romatsa şi Tarom au vizitat principalele obiective de investiţii realizate după care au anunţat că pe 25 octombrie lucrările vor fi finalizate urmând ca pe 27 octombrie să aterizeze pe aeroportul din judeţul Suceava un avion privat care va sosi din Viena.
“Putem spune că avem împreună, cele două judeţe, cel mai bine dotat, funcţional şi echipat aeroport din România, după Otopeni. Astăzi putem spune că 25 octombrie este data finalizării proiectului şi data la care preluăm de la constructor tot ce s-a investit. Data de 12 noiembrie va fi data la care putem opera cu avioane. Pe 12 noiembrie vom avea toate sistemele de zbor pregătite. Important este să avem acea încărcare de avion. Nicio companie nu va veni la Suceava ca să zboare cu piloţii. Rugămintea mea este să explicăm oamenilor că de pe 12 noiembrie va fi cursă. Se vor putea cumpăra bilete pe internet, de la agenţii. În 2013, ultimul an de operare, am avut indicatori de 25.000 de pasageri. Extreme de puţin. Otopeniul procesează nouă milioane pe an, Clujul un milion şi ceva. Trebuie să demonstrăm că este o cursă încărcată, care produce venituri”, a declarat Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Ministrul Transporturilor a anunţat că în primă fază, pe aeroportul Ştefan cel Mare vor ateriza doar avioanele companiei Tarom şi vor fi curse Suceava – Bucureşti, programul urmând să fie stabilit în perioada imediat următoare.
“Mai sunt sunt câteva zone unde trebuie turnat betonul, mai trebuie aşezate echipamentele. La sfârşitul acestei luni va fi gata iar începând pe data de 12 noiembrie va ateriza primul avion al companei Tarom, la Suceava. Vom avea curse regulate între Bucureşti şi Suceava. Acest aeroport deserveşte atât judeţul Suceava cât şi Botoşaniul dar are un potenţial de atragere a altor judeţe din jur şi Ucraina. Sunt mulţumit de ceea ce am văzut astăzi. Rămâne ca Romatsa să-şi monteze echipamentele. Cel mai important este că redeschidem Aeroportul Suceava traficului de călători, cu compania Tarom”, a declarat ministrul Transporturilor.
Curse low-cost din 2016
Din 2016, sucevenii şi botoşănenii vor avea posibilitatea să zboare spre Italia, Spania sau Anglia de pe aeroportul Ştefan cel Mare de la Salcea. Cel puţin asta promit reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava. Cătălin Nechifor, preşedintele CJ Suceava, susţine că urmează să se aprobe tarifele aeroportului după se va anunţa numele companiilor private interesate.
“Avem publicate pe siteul Consiliului Judeţean Suceava tarifele aprobate de Consiliul de Administraţie la aeroport. La 30 de zile de la publicare, Consiliul Judeţean va decide prin vot ca acele tarife să fie aprobate. În acel moment vom putea anunţa public care va fi prima companie privată care va veni la Suceava. Aceste tarife se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie. Ştiu că foarte mulţi doresc zboruri rapide la Roma, Barcelona, Londra sau Germania dar trebuie să demonstrăm că avem oameni care doresc să zboare”, a mai precizat preşedintele CJ Suceava.