15.4 C
Botoșani
miercuri, 25 mai 2022

Adrian Mihalcea, antrenor ACS Berceni: „O victorie meritată, fără drept de apel, nu le-am dat nicio posibilitate”

mihalcea adrian

ACS Berceni s-a impus cu scorul de 2-0, la Dorohoi, în prima etapă a play-out-ului Ligii a II-a la fotbal. În urma acestei victorii, echipa antrenată de Adrian Mihalcea rămâne în cărţi pentru evitarea locului 10 care înseamnă participarea la barajul pentru menţinerea în eşalonul secund.

„Vreau să-mi felicit jucătorii. Nu am făcut un meci extraordinar dar am am avut o atitudine cum nu am avut în celelalte meciuri. Se pare că au conştientizat că nu se poate altfel. O victorie meritată, fără drept de apel, nu le-am dat nicio posibilitate. Îi ştiam pentru că am jucat de curând cu ei. Poate ne-au tratat şi de sus având în vedere că veneau după două victorii contra noastră. Am prins Dorohoiul care venea după o serie de rezultate bune. Lupta nu s-a terminat. Am făcut un mic pas dar mai avem de luptat pentru a ne salva de la retrogradare. Dacă vom avea aceeaşi atitudine, ne vom salva fără niciun dubie. După rezultatele de astăzi, va fi o luptă în trei. Cine e cel mai concentrat la fiecare meci, va câştiga. Noi avem în continuare ultima şansă de a ne salva dar cred că vom reuşi”, a spus Andrian Mihalcea.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES































ULTIMA ORA