0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Acuzații grave la adresa senatorului Trufin și a membrilor PSD: “Au încercat să fugărească oamenii din fața secțiilor de votare” VIDEO

Primarul comunei Dângeni îi acuză pe social democrați că încearcă să fraudeze alegerile și că transmit mesaje alegătorilor chiar la intrarea în secțiile de votare.

Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni, a sesizat Poliția și a depus o reclamație și la Biroul Electoral Județean. El acuză că membrii PSD au plecat cu urna mobilă prin comună iar din comisie nu face parte niciun reprezentant PNL, PMP sau USR. Mai mult, el acuză că oamenilor li se spune cu cine să voteze la intrarea în secții.

“De dimineață, președintele, locțiitorul și membrii PSD au început să provoace oamenii noștri din secțiile de votare și să influențeze în mod direct cetățenii prin discuții și mesaje. Încă din turul unu am avut semnale că cei de aici nu pot fi obiectivi și încearcă să influențeze oamenii. Important este că am reușit să oprim urna mobilă care era însoțită de partidul din opoziție și unul de la Pro România, dar și locțiitorul din secția de votare. Ba mai mult, locțiitorul și-a luat urna în mașina proprietate personală și a plecat prin comună. Am făcut contestație, am sesizat organele de poliție, am sunat la 112 și vom vedea ce măsuri se vor dispune. Am făcut sesizare atât la BEJ cât și aici la secție. Am solicitat ca unul din membrii partidelor care sunt în opoziție cu Viorica Dăncilă, să facă parte din acea comisie care se deplasează. Și să nu mai iasă în fața secției de votare și să vorbească cu cetățenii. Atitudinea președintelui este una foarte ostilă față de membrii noștri, ridică vocea, îi ține la respect. Ăsta e ordinul dat”, a afirmat Cătălin Rotundu.

Mai mult, primarul comunei Dângeni a afirmat că senatorul PSD Lucian Trufin, împreună cu alți membri de partid, au stat prin fața secțiilor de votare. Cei doi s-au întâlnit în zona unei secții de votare și au avut o discuții mai aprinsă.

“Domnul senator Lucian Trufin este de dimineață la Dângeni. Se pare că și-a mutat domiciliul la Dângeni. Are dreptul dar împreună cu reprezentantul lor din comună au încercat să fugărească oamenii din fața secțiilor de votare. Oare domnul senator și ceilalți aveau voie să stea în fața secțiilor de votare. Dacă e să aplicăm legea, să aplicăm pentru toată lumea”, a mai spus Cătălin Rotundu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA