16.1 C
Botoșani
vineri, 11 octombrie 2024

Acuzații grave la adresa conducerii USR Botoșani

Omul desemnat pentru a candida la Primăria Botoșani din partea USR Botoșani aduce acuzații grave conducerii județene a partidului.

Gelu Graur a vorbit astăzi despre o serie de nereguli din cadrul USR Botoșani și de încălcarea statutului.

“Aș întreba conducerea USR, cum și-au permis ei să blocheze accesul membrilor în USR, în timpul campaniei interne? Conform cărui statut? Cum își permite această conducere USR Botoșani, din care face parte și domnul Hobjilă, să permită unui om amendat de CNCD, să fie în continuare reprezentantul relației cu presa. Este caz unic în istoria USR. Omul care se ocupă cu comunicare este amendat pentru xenofobie iar în interiorul partidului nu se ia nicio măsură deși în statut scrie clar. Un membru are dreptul să convoace comisia de arbitraj iar șeful partidului dă din umeri și spune că el nu știe, că nu a fost convocată niciodată. O domnișoară care este în fieful acestor persoane, spune că nu ai dreptul să convoci această comisie. Toate partidele politice au comisie de arbitraj. Dânșii nu vor să convoace această comisie”, a spus Gelu Graur.

Chiar dacă există un conflict la nivel județean, conducerea central a partidului nu se implică.

“Statutar, trebuie să sesizez comisia de arbitraj de la nivel local pe care domnii de la conducerea USR nu vor să o convoace. Când am intrat în USR, am avut niște principii care s-au regăsit în doctrina USR. În continuare consider că aceste principii se regăsesc în doctrina USR. Nu se regăsesc în modul de a face politică a celor de la USR Botoșani. Nu pot să mă asociez cu cei cinci oameni din conducerea USR Botoșani. Eu nu mă rog de acești oameni să fiu candidat. Dacă acești oameni vor dispărea din conducerea USR Botoșani, mi-ar plăcea să iasă în față oamenii care nu au avut niciodată posibilitatea să vorbească și să demonstreze. Nu îmi doresc funcția de președinte USR”, a mai spus Gelu Graur.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA