24.7 C
Botoșani
marți, 9 iulie 2024

Acuzații grave cu câteva ore înainte de startul alegerilor / VIDEO

USR acuză probleme mari în gestionarea buletinelor de vot în seara de dinaintea alegerilor. Reprezentanți ai USR din secțiile de votare din municipiul Botoșani au sesizat că în sacii cu buletine au ajuns pachete desfăcute, așa cum s-a întâmplat la secția 66, iar în altele locații pregătite pentru scrutinul de pe 9 a ajuns un număr cu mult mai mare de buletine decât trebuia. La secția 60, spre exemplu, au fost trimise sute de buletine de vot în plus.

Însă un incident cu adevărat grav s-a derulat la secția 18, unde președintele secției a luat decizia de desfacere a pachetelor și de ștampilare a buletinelor de vor cu ștampila de control, etapă pe care legea o interzice în preziua votării. Ștampilarea cu ștampila de control se face în ziua votării, prin deschiderea treptată a pachetelor, în funcție de fluxul de votanți, tocmai pentru a preîntâmpina fraudarea, adică scăparea de sub control a buletinelor pregătite pentru votat.

Reprezentanții USR au fost la fața locului și au discutat cu președintele secției, care a refuzat să oprească procedura ilegală, declarând că membrii comisiei au hotărât desfacerea pachetelor, președintele asumându-și încălcarea legii.

USR face sesizare la Biroul Electoral Județean, dar și la Inspectoratul Județean de Poliție, pe spețele sesizate, întrucât astfel de probleme pot arăta o intenție clară de fraudare a alegerilor de pe 9 iunie.

COMUNICAT DE PRESĂ

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA