1.6 C
Botoșani
miercuri, 11 decembrie 2024

ACL îi avertizează din nou pe primarii care vor să treacă la PSD: „Riscă să-şi piardă mandatele”

acl flutur, turcanu

COMUNCAT Vara aceasta nu a fost nici pe departe ”vara noastră” – vorba cântecului ci, mai degrabă, vara celor care vor să-și bată joc de viața noastră!

Scriem rar, vorbim puțin și doar atunci când ne ajunge cuțitul la os. Nu mai putem riposta în niciun fel în fața indolenței celor care ne conduc! Timp de 2 ani parlamentarii PNL și FC (actualmente ACL) , de la putere sau din opoziție, au formulat interpelări pentru finanțarea proiectelor necesare dezvoltării economico-sociale ale județului.  De fiecare dată, domnul Dragnea le-a răspuns sec: nu sunt bani pentru finanțări noi! A venit apoi, cu ocazia inaugurării unui DN, a fluturat cheile unor microbuze, a promis finanțări ale unor proiecte…s-au semnat acorduri de finanțare …dar nu s-a comunicat sursa finanțării acestora! Ne-am întrebat atunci: când noi cerem spui că n-ai….apoi vii tu și dai…cum vine asta?! Dar…răspunsul la întrebare a venit foarte repede! Ordonanța privind migrația primarilor și consilierilor locali și județeni! Ei…na…oamenii au gândit-o bine…

Dar, ordonanța respectivă , a ”ultimului drum” cum ne place să o numim…va avea efecte tragice asupra celor care, încântați de valul migrațiilor, după 45 de zile vor rămâne fără mandat! Bineînțeles că minciuna merge până la capăt, tuturor li se promite locul 1 pe listă la următoarele alegeri (Dar câte locuri 1 sunt pe o listă?!), li se promit sume imense de bani (de unde, dacă bugetul e secătuit?!), funcții de mari șefi și directori…dar nimeni nu le spune că după cele 45 de zile EXISTĂ MAREA POSIBILITATE SĂ-ȘI PIARDĂ MANDATELE PENTRU CĂ LEGILE CARE STABILESC STATUTUL ALEȘILOR LOCALI (215 ȘI 393) NU AU FOST ABROGATE, CI DOAR SUSPENDATE  PENTRU O PERIOADĂ! După perioada de suspendare ACESTEA ÎȘI REINTRĂ ÎN DREPTURI, IAR CEI CARE AU MIGRAT VOR RĂMÂNE FĂRĂ MANDAT! Și…atunci să vedem…promisiuni!

Noi abia așteptăm să-i vedem pe cei care aleargă cu limba de un cot spre tabăra puterii cum se întorc cu coada între picioare, abia așteptăm să le vedem fețele contorsionate când se vor trezi din mirajul vrăjilor și promisiunilor deșarte…fără bani, fără funcții, fără locul 1 pe listă la următoarele alegeri!

Înțelegem că prin această ordonanță s-au eliminat doctrinele politice, adică fiecare se poate muta dintr-un loc în altul fără să se țină cont de ideologii ! Și atunci…ce vă definește, pe voi cei care migrați, cum să vă mai numiți ”oameni politici”?! Ne cerem scuze…dar ”populațiile migratoare” nu au ajuns niciodată ”popoare”, ele fiind asimilate de cei pe care au vrut să-i ”cotropească”! VOI NU NUMAI CĂ NU VEȚI FI ASIMILAȚI DE NIMENI… NICI MĂCAR NU VEȚI INFLUENȚA PE CINEVA ȘI…NU VEȚI AJUNGE NICI MĂCAR ISTORIE!

Și apoi să vă mai spunem un lucru… trădătorilor nu li se ridică statui ci , de cele mai multe ori sunt …”împușcati”!

Așă că…gândiți și, mai ales, CITIȚI înainte de a sări pe  …ciolan!

Întrebări pentru partidul puterii:

De ce ați dat ordonanța înaintea alegerilor prezidențiale?! Aveți fobii pe care nu le puteți învinge referitoare la victoria lui Klaus Iohannis?!

Știm că ”frica păzește bostănăria”! Având în vedere rapiditatea cu care acționați pentru bulversarea politicii locale vă întrebăm și vă rugăm să ne răspundeț: De cine vă este frică , domnilor?!

De ce fluturați ”steagul victoriei” înainte de alegerile prezidențiale?! Nu vă gândiți că veți avea de dat explicații celor pe care îi mințiți cu nonșalanță?! Nu considerați că veți avea promisiuni de îndeplinit față de credulii care aleargă acum spre voi?!

Vă dăm un pont: nu vă amăgiți cu victoria pentru a nu fi puși în situația lui Paul Valery, care în 1919 afirma: ”Noi civilizațiile, acum știm că suntem muritoare!”

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES











































ULTIMA ORA