-0.1 C
Botoșani
duminică, 4 decembrie 2022

Accident rutier provocat de un şofer beat. A fugit de la locul accidentului dar a fost găsit după mai bine de o oră

politisti accident

Ieri, în jurul orei 16.15, un tânăr de 27 ani, din localitatea Balta Arsă, comuna Corni, a sesizat printr-un apel de urgenţă 112, faptul că a fost victima unui accident rutier, iar conducătorul auto implicat a părăsit locul faptei.

Cercetările efectuate au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DC 56A, în localitatea Balta Arsă, Comuna Corni, B. L. de 27 ani, din localitate,  a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, acroşând şi accidentând un pieton care se deplasa regulmantar pe marginea drumului, după care părăseşte locul faptei.

Conducătorul auto a fost depistat de poliţişti, ieri, în jurul orei 17.30.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aer expirat; ulterior i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauza se efectueaza cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA