-1.1 C
Botoșani
vineri, 9 decembrie 2022

Accident rutier la Şendriceni. O tânără de 24 de ani a fost rănită

accident alfaland5

Duminică, în jurul orei 20.50, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din comuna Şendriceni, C. G. de 27 ani, din comuna Șendriceni, judeţul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers (pe fondul neadaptării  vitezei de deplasarea la condițiile de drum), împrejurare în care autoturismul a părăsit carosabilul, izbindu-se într-un gard.

În urma accidentului a rezultat rănirea unei tinere de 24 de ani, pasageră în autovehicul. Conducătorul auto  au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA