La data de 26.07.2016, în jurul orei 21.00, M. C. de 19 ani, din comuna Lunca, judeţul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 40, în comuna Lunca, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, împrejurare în care vehiculul a părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț, după care s-a izbit într-un stâlp de susţinere a reţelei de electricitate.
Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto, precum şi a unui alt tânăr, pasager pe locul din dreapta față al autoturismului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.