Un accident rutier a avut loc, în a doua zi de Crăciun, pe drumul județean 208 C. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară care transporta o mașină, în care se aflau, în total, patru persoane.
La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, două ambulanțe SMURD, din care cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță aparținând SAJ Botoșani.
Aceștia au constatat faptul că o femeie era în interiorul autoturismului și avea nevoie de ajutor. Aceasta nu era încarcerată. Pompierii au scos-o din mașină, fiind preluată de un echipajul medical. Celelalte trei persoane au ieșit singure din autovehicule. Toți au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.