Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Botoșani au fost sesizați prin apel 112 că în comuna Curtești s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este posibil să fie sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul direcționat la fața locului a constatat că un bărbat de 73 de ani din municipiul Botoșani, care conducea autoturismul pe Drumul Județean DJ 207 N din comuna Curtești, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a lovit un parapet de pe marginea drumului. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.