Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 54 de ani, din comuna Copălău, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 22 februarie, în timp ce se deplasa pe drumul public, din comuna Copălău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în șanțul de pe marginea părții carosabile. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, în urma recoltării de probe biologice de sânge, alcoolemia rezultată a fost de 2,93 mg/l.
Bărbatul a fost intorodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.