15.5 C
Botoșani
vineri, 11 octombrie 2024

Accident provocat de un „italian” beat. A ajuns cu maşina într-o casă

masina politie noaptea

Ieri, în jurul orei 22.40, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia, pe DJ 291 D, în localitatea Loturi Enescu, judeţul Botoşani, un tânăr de 22 ani, din municipiul Dorohoi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul a părăsit carosabilul, ajungând într-o curte şi izbindu-se într-un imobil.


Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că polița de asigurare pentru răspundere civilă, emisă pentru autoturismul menţionat, şi-a pierdut valabilitatea la data de 18.09.2014.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES





































ULTIMA ORA