10.1 C
Botoșani
joi, 29 septembrie 2022

Accident la intrarea în municipiul Botoșani. Un bărbat a murit și alți patru au fost răniți FOTO

Un bărbat a decedat și alți patru au fost răniți în urma unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul s-a produs în acestă dimineață, pe drumul național Botoșani – Tg. Frumos.

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, din care și cea de terapie intensiva mobila, dar și trei ambulanțe SAJ.

Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că șoferul unuia dintre autoturisme era blocat în interior. Acesta a fost scos din mașină de pompieri și predat unui echipaj medical. Un alt bărbat, din cealaltă mașină, era inconștient și a fost resuscitat. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decesul.

Alte trei persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

UPDATE. Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr, de 28 de ani, în timp ce se deplasa pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, direcția de deplasare, dinspre Alfa Land înspre Calea Națională, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în impact cu un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani.

În urma impactului, bărbatul de 44 de ani a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Conducătorul auto, de 28 de ani, nu se afla sub influența alcoolului.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


































ULTIMA ORA