Ieri seară, în jurul orei 19.25, în timp ce conducea un autoturism pe DC 10, în localitatea Zoițani, un tânăr de 28 de ani, din comuna Adăşeni, judeţul Botoşani surprinde şi accidentează pe V.D. de 25 ani, din comuna Avrămeni, care se afla întins pe carosabil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, victimei i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii vătămare corporală din culpă, urmând să fie propusă soluţie procedurală.