Un accident rutier soldat cu două maşini avariate şi o adolescentă în vârstă de 16 ani rănită, a avut loc în această seară pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, în zona mall-ului.
Din primele cercetări ale poliţiştilor, soferul unui autoturism marca Fiat a încercat să iasă din parcare fără a se asigura. În acel moment, pe Calea Naţională venea un autoturism marca Hyundai condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani. Acesta din urma a încercat să evite impactul, a tras de volan iar autoturismul a ajuns pe scuar. O tânără în vârstă de 16 ani din autoturismul Hyundai a fost transportată cu o ambulanţă la spital. Poliţiştii au declanşat o anchetă în urma acestui accident.