17.3 C
Botoșani
miercuri, 16 iulie 2025

Accident de muncă la groapa de gunoi a județului. Doi oameni au ajuns la spital

 Un accident de muncă a avut loc în această dimineață la groapa de gunoi a județului, de la Stăuceni. În urma acestui eveniment doi oameni au ajuns la spital.

O autospecială de gunoi s-ar fi răstunat într-un șanț din interiorul rampei de deșeuri. Șoferul acesteia, un bărbat de 47 de ani încerca să întoarcă mașina după ce fusese descărcată, iar din cauza terenului instabil, vehiculul s-a răstunat pe o parte, într-un șant.

În cabină se mai afla și un coleg al șoferului, în vârstă de 60 de ani, ambii rămânând blocați în autospecială. Colegii acestora au intervenit rapid și au sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj al SJA Botoșani și unul SMURD, cei doi muncitori fiind transportați la spital.

Din fericire, victimele nu au suferit traumatisme care să le pună viața în pericol. La o primă evaluare unul dintre ei este suspect de pneumotorax. Au fost stabilizați și transportați la Ugrențe pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul Carmen Răgoșcă, medic coordonator al dispeceratului SJA-SMURD.

Polițiștii și cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă vor deschide o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc accidentul.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

























ULTIMA ORA