După fotbal și handbal, autoritățile locale din Săveni investesc și în gimnastică. În perioada imediat următoare, primăria orașului Săveni va deschide o academie de gimnastică și pregătește noi investiții în infrastructura sportivă.
Primul pas făcut de primarul Relu Tîrzioru a fost aducerea la Săveni a unui antrenor de gimnastică. Este vorba de un fost sportiv de performanță care a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing și care în ultimii ani a antrenat la Steaua. În zilele viitoare vor ajunge la Săveni o serie de echipamente sportive și dotări pentru începători și se va organiza prima etapă de selecție.
Primarul Relu Tîrzioru vrea să modernizeze o sală de sport din Săveni și să o transforme în sală de gimnastică, cu dotări pentru performanță.
“Noi intenționăm să modernizăm sala de sport de lângă Centrul Cultural și să o facem pentru gimnastică. Inițial, vrem să vedem ce adresabilitate avem, dacă sunt copii interesați vom achiziționa toate dotările necesare pentru gimnastica de performanță. Este ceva inedit pentru zona noastră. Ne dorim să facem un mini centru de excelență”, ne-a spus Relu Tîrzioru.
Academia de gimnastică “Unirea” Săveni va fi condusă de Adrian Bucur, fost sportiv de performanță și antrenor la CSA Steaua în perioada 2013-2022.
Adrian Bucur a început sportul de performanță în 1992 la Tg. Mureș iar în 1999 a fost selectat la lotul național de juniori de la Reșița. În 2008 a făcut parte din lotul României care a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing iar în anul 2010 a participat în cadrul Campionatelor Europene de la Birmingham.
Reprezentanții clubului din Săveni au anunțat că în perioada 1-15 februarie vor organiza preselecții și înscrieri la prima serie de cursuri – copii, elevi și tineri care doresc să practice gimnastica ritmică și aerobică.
Proiectul este sprijinit de Federația Română de Gimnastică, Comitetului Olimpic și Sportiv Român și are ca parteneri locali Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Clubul Sportiv Botoșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, Asociația Județeană ,,Sportul pentru toți” Botoșani, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”, Școala Gimnazială Nr.1, Săveni, Asociația „Arlechin” și Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani.
Handbal și fotbal la Săveni
În momentul de față, orașul Săveni are un club sportiv cu secții de fotbal și handbal, unde sunt legitimați aproximativ 300 de copii. Primarul Relu Tîrzioru spune că din vară orașul Săveni va avea din nou o echipă de fotbal în liga a IV-a și se gândește inclusiv la promovarea în eșalonul trei.
“Avem secție de handbal și secție de fotbal. Avem în jur de 150 de copii la handbal și 150 le fotbal. Deja vreau să îi înscriem în competiții. Vom consolida ceea ce am construit până acum, facem o echipă de liga a IV-a la fotbal, doar cu jucători din Săveni. În funcție de buget și de potențialul copiilor, putem discuta despre orice fel de proiect, să mergem în Liga a III-a. Chiar dacă vom promova în Liga a III-a, vreau ca 80% din jucători să fie localnici“, a mai spus Relu Tîrzioru.
În ultimii ani, Primăria orașului Săveni a investit sume mari și în infrastructura sportivă. A realizat un teren de handbal și tenis în aer liber, o sală de sport, un nou stadion, plus terenuri de baschet, volei și mini fotbal. Următoarea investiție care se va realiza la Săveni este un bazin de înot acoperit.