10.2 C
Botoșani
luni, 20 martie 2023

Ac. Clinceni – FC Botoșani 1-1. Joc prost și greșeli incredibile de arbitraj

FC Botoșani a pierdut puncte importante în meciul jucat în deplasare contra formației Academica Clinceni, ultima clasată în Liga 1. Ongenda&Co au jucat de parcă era un meci amical, fără nicio miză. În plus, meciul a fost stricat și de un oltean care a arbitrat la fel de prost cum au jucat cele două echipe

Prima repriză a fost modestă, cu puține ocazii, multe faulturi și multe greșeli făcute de jucătorii celor două echipe. Elevii lui Marius Croitoru au început mai bine și după o minge trimisă peste poartă de Enriko Papa, au reușit să deschidă scorul. Mihai Roman a executat un corner de pe stânga, Papa a reluat cu capul, portarul gazdelor a scăpat mingea în față iar Dawa a marcat din careul mic. După marcarea golului, botoșănenii nu au mai forțat, preferând un joc de așteptare. Finalul primei reprize a aparținut gazdelor care puteau egala în prelungiri. Pîrvulescu a șutat pe lângă Pap dar Racovițan a respins din fața porții după care De Amorim a șutat puțin peste poartă.

Botoșănenii au ieșit relaxați de la vestiare iar gazdele puteau profita. În minutul 52, Omoh a șutat puțin pe lângă poarta lui Pap. În minutul 57, arbitrul Viorel Flueran (Craiova) le face un cadou celor de la Clinceni. Acesta îi arată foarte ușor al doilea cartonaș galben lui Malcolm Edjouma și îl elimină, la o fază în care mulți arbitri nici nu ar fi acordat fault. Croitoru nu are nicio reacție și nu introduce un alt jucător la mijlocul terenului iar Academica Clinceni începe să domine jocul.

În minutul 75, Cascini este scăpat din marcaj în centrul careului dar trimite mingea cu capul pe lângă poartă. Două minute mai târziu, același Moulin șutează din marginea careului, mingea este deviată de Cascini și intră în poarta lui Pap. Reluările arată că argentinianul Cascini a deviat mingea cu mâna în poarta lui Pap.

Croitoru face câteva schimbări și încearcă să obțină victoria dar nu se schimbă nimic iar FC Botoșani pierde două puncte într-un meci cu ultima clasată.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here




























ULTIMA ORA