2.2 C
Botoșani
marți, 10 decembrie 2024

A vrut să facă o faptă bună dar s-a ales cu dosar penal

politist rutiera 7mai

Ieri, la ora 19.30, un bărbat de 38 ani din com. Păltiniş, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN29A, pe raza satului Paltiniş, fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică de 1.21 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la Spitalul municipiului Dorohoi unde i s-au recoltat probe biologice.

De asemenea, s-a stabilit că autoturismul i-a fost incredinţat spre conducere de un consătean de 37 de ani.



Faţă de conducătorul auto se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, care la momentul prelevărilor monstrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, iar faţă de consăteanul său sub aspectul comiterii infractiunii de „încredințare a unui vehicul unei persoane despre care se știe că nu posedă permis de conducere”.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA