Persoanele care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului trecut ar putea cere recalcularea pensiilor, conform unui proiect de act normativ adoptat luni de Senat.
În acest fel, parlamentarii doresc să se revanșeze față de persoanele care n-au apucat la pensionare condițiile mai favorabile introduse în iulie 2016.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a trecut luni de votul Senatului, dar, pentru a se aplica, aceasta trebuie adoptată și de Camera Deputaților.
Persoanele pensionate anticipat parțial în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 ar putea să ceară recalcularea pensiilor. Mai exact, este vorba de cei care au cerut pensia anticipată parțială de la data intrării în vigoare a actualei Legi a pensiilor și până la momentul schimbării modului în care se calculează aceasta.
La data de 17 iulie 2016, modul în care este calculată pensia anticipată parțială a fost schimbat semnificativ, astfel că persoanele care au cerut pensionarea de la acea dată au beneficiat și beneficiază de condiții mai avantajoase.
Citeşte mai mult pe Realitatea.net