13.7 C
Botoșani
joi, 29 septembrie 2022

A rămas fără permis de port armă după un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din orașul Ștefănești, care se deplasa cu autoturismul  pe drumul național D.N. 29D, în comuna Durnești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile.

Polițiștii au constatat că bărbatul emena halenă alcoolică, însă nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, pe scaunul din dreapta față al autoturismului a fost găsită o arma letală calibru 12, tip  puşcă, neasigurată în toc,  care a fost ridicată de polițiști.

Din verificări a rezultat faptul că bărbatul este posesor legal de arme letale, destinația vânătoare.

Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea regimului armelor și muniției, iar ca măsură complementară i-a fost anulat  dreptul de deţinere, de port şi folosire a armelor.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


































ULTIMA ORA