6 C
Botoșani
vineri, 19 aprilie 2024

A început ridicare rablelor. Primar, viceprimar și șefi de instituții prezenți la operațiunile făcute de angajații Eltrans

Poliția Locală și Eltrans au ridicat astăzi primele mașini abandonate pe străzile din municipiul Botoșani, punând în aplicare astfel hotărârile de consiliu inițiate și promovate de primarul Cătălin Flutur.

”Astăzi am demarat la Botoșani acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe spațiul public din municipiu. Am asistat, în zona Carrefour, la prima operațiune de acest gen efectuată de serviciul specializat din cadrul Eltrans, sub supravegherea Poliției Locale. M-am asigurat personal că toată lumea a înțeles și aplică întocmai pașii procedurali prevăzuți în regulamentul de ridicare a autovehiculelor abandonate, la fel cum am verificat și conformitatea locului de depozitare a acestora.

Dincolo de grija pentru aspectul estetic al orașului, afectat de imaginea deplorabilă a hârburilor lăsate să ruginească în stradă, este o veste bună pentru botoșăneni și prin prisma estimărilor polițiștilor locali, care spun că vor fi eliberate astfel, în următoarea perioadă, mai mult de 100 de locuri de parcare”, a spus Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA