3.8 C
Botoșani
sâmbătă, 9 noiembrie 2024

A furat un radiocasetofon dintr-o maşină dar a fost prins de jandarmi

jandarmi summerfest

Noaptea trecută, în jurul orei 01.35, un echipaj de jandarmi care acţiona în zona Pieţei Centrale din municipiul Botoşani, a observat, pe strada Calea Naţională, un tânăr care avea un comportament suspect, încercând să ascundă un obiect sub îmbrăcăminte, în momentul când a sesizat prezenţa jandarmilor.

Tânărul a fost interceptat, la controlul corporal fiind găsit asupra sa un radiocasetofon, al cărui provenienţă nu a putut-o dovedi.

În urma verificărilor efectuate de jandarmi, bărbatul de 21 de ani a recunoscut că l-a sustras dintr-un autoturism marca VW Golf parcat pe strada Sucevei.

Jandarmii l-au condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde  i-au întocmit actele de  sesizare  sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de ,,furt calificat”, dosarul urmând a fi înaintat, pentru soluţionare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Radiocasetofonul sustras, în valoare de aproximativ 250 de lei, va fi restituit proprietarului.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA