1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

FC Botoșani – CFR Cluj. M. Croitoru: „În două zile, ce poți face?”

FC Botoșani va juca sâmbătă seara, pe stadionul Municipal, împotriva campioanei CFR Cluj. Ardelenii sunt favoriți înaintea acestei partide, mai ales că elevii lui Marius Croitoru nu s-au putut antrena în ultima săptămână, ei fiind obligați să stea în izolare.

„De pe data de 6 când am avut tot lotul, am făcut șase antrenamente. Eram cât de cât pregătiți pentru meciul de la Craiova, din păcate s-a întâmplat acea nenorocire, ne-am întors și am stat șase zile izolați în casă după care am mai făcut două zile antrenament. Îmi este frică să nu apară accidentări, a fost o deplasare grea, am făcut 12 ore de la Craiova, plus cele cinci zile în care nu am făcut niciun antrenament. În două zile, ce poți face?”, a declarat Marius Croitoru.

Antrenorul principal al FC Botoșani speră ca elevii săi să facă un meci bun chiar dacă din punct de vedere fizic au probleme.

„Nu știu dacă au prima șansă. La Botoșani e un teren greu pentru toate echipele din România. Vom vedea la ora meciului. Ei au jucat un meci oficial, meciuri amicale, s-au antrenat. Noi nu am putut beneficia. Botoșaniul va juca numai pe teren cu toate echipele”, a adăugat Marius Croitoru.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA