Conducătorii clubului Sepsi OSK au decis reducerea contractelor jucătorilor cu 50%, pe o perioadă de trei luni. Managerul clubului din Sf. Gheorghe spune că toți jucătorii au înțeles și au acceptat această diminuare.
Cornel Șfaițer a precizat că în momentul de față, clubul Sepsi OSK nu are probleme financiare, toate plățile sunt la zi și că decizia de a diminua contractele a fost mai mult o măsură precauție. Sepsi are în acest an un buget de șapte milioane de euro.
„S-au plătit integral salariile pe martie și s-a negociat o reducere a contractelor pentru următoarele trei luni. Am găsit înțelegere la jucători și s-au diminuat contractele cu 50% pentru trei luni de zile. Contractele sunt la zi, primele sunt la zi, chiriile la zi, obligațiile la stat sunt la zi. Deocamdată nu sunt probleme financiare dar a trebuit să ne luăm niște măsuri de precauție. E clar că în aceste trei luni scad și veniturile și nu vrem să ne dezechilibrăm financiar”, a spus Cornel Șfaițer care a mai precizat că lucrările la noul stadion din Sf. Gheorghe continuă, arena urmând a fi inaugurată în primăvara anului viitor.
„La stadion se lucrează în continuare. Chiar s-a lucrat într-un ritm foarte bun până acum. Până la sfârșitul anului, probabil se va finaliza urmând să se lucreze la gazon în primăvara anului viitor”, a mai spus Cornel Sfaițer.
https://www.facebook.com/osksepsi/videos/185534649418420/