Câte persoane au voie, de fapt, într-o mașină, în România, pe perioada carantinei? Poliţia Română.
România este în carantină generală. De la instaurarea stării de urgență în țara noastră, pe 16 martie 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, ordonanțele de urgență au impus restricții de deplasare. Dar câte persoane au voie, de fapt, într-o mașină, în România?
Ordonanța militară nr. 4 specifică faptul că “(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.” Această prevedere vine în completarea articolului 3 din Ordonanța de Urgență nr. 2 care interzicea circulația într-un grup mai mare de 3 persoane. Un grup de persoane este reprezentat de alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Dar care este regula pentru transportul cu mașina?
Grupul de Comunicare Strategică a clarificat nelămurirea șoferilor. Da, se pot transporta mai mult de 3 persoane în mașină, dar este importantă respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19, inclusiv prin păstrarea unui loc liber între pasageri.
Acest lucru se poate aplica în microbuze sau autobuze, dar este imposibil să transporți într-un autoturism cu cinci locuri mai mult de 3 persoane și să lași un loc liber între acestea.
Citește mai mult pe RTV.NET