Stațiunea de Cercetare Popăuți a găzduit astăzi o întâlnire a crescătorilor de oi din rasa Karakul de Botoșani. Au participat la acțiunea organizată de Asociația Moldoovis, zeci de fermieri din județele Botoșani, Suceava, Neamț, Vaslui și Iași.
Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, a revenit de curând de la Bruxelles unde s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene. El le-a vorbit fermierilor prezenți la întâlnire despre politica agricolă a Uniunii Europene în următorii ani și despre posibilitățile pe care le vor avea.