Sâmbătă, polţiştii din cadrul Compartimentului Rutier Săveni au fost sesizaţi prin 112 de către un tânăr de 24 de ani din comuna Vlăsineşti, cu privire la faptul ca a fost implicat într-un accident rutier pe raza oraşului Săveni.
În urma deplasării la faţa locului s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:
Tânărul de 24 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Gheorghe Asachi din oraşul Săveni, nu păstrează o distanţă suficientă faţă de autoturismul care rula în faţa sa, condus de un bărbat de 37 de ani, împrejurare în care intră în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 37 de ani, care a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată în cazul tânărului de 24 de ani fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.