0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

„Donează sânge și salvează 2 vieți!”- Campanie de donare a sângelui în Botoșani

În perioada 21-25 octombrie, PLUS Botoșani organizează ediția a doua a campaniei de donare de sânge „Donează un pic în PLUS” pentru a veni în sprijinul pacienților din spitale, care au nevoie de transfuzii pentru a supraviețui.

În România, doar aproximativ 2% din populație donează sânge. Asta în timp ce o dată la fiecare 3 secunde, un român are nevoie de transfuzii pentru a supraviețui.

Pe 18 aprilie 2019, membrii și prietenii PLUS din întreaga țară au organizat prima ediție a acțiunii de donare de sânge la nivel național. Împreună au salvat 334 de vieți, prin cei 75.15 litri de sânge donați.

Campania a ajuns acum la cea de-a doua ediție la Botoșani, iar PLUS și-a asumat să organizeze periodic acțiuni, pentru a contribui la asigurarea necesarului transfuzional.

„Auzim mereu despre «criza de sânge», însă de prea puține ori ne dăm seama că rezolvarea acesteia stă și în puterea noastră. Dacă fiecare dintre noi ar dona o dată la șase luni nu am mai avea această problemă în țară. Credem că fiecare pacient trebuie să primească șansa la viață. Vom organiza acțiuni de donare de sânge periodic, o dată la șase luni, pentru a putea ajuta cât mai mulți oameni deoarece știm că în fiecare clipă prietenul sau ruda cuiva are nevoie de sânge”, au declarat inițiatorii campaniei.

„În 1992, după ce am absolvit Liceul Sanitar din Botoșani, am lucrat ca asistentă medicală la Centrul de Transfuzie din Iași. Am conștientizat încă de atunci cât de important este să oferi picături din sângele tău, din viața ta, celor care au nevoie de viață. Noi, cei care suntem sănătoși acum, trebuie să fim și altruiști. Haideți să donăm și să salvam cât de multe vieți putem“, Irina Alexe, membru al Consiliului Național și al Biroului Național PLUS

Informații esențiale despre donarea de sânge găsiți aici: https://www.ro.plus/doneazaunpicinplus

De ce este nevoie de sânge?

Sângele nu se poate produce sau cumpăra. El poate fi obținut doar prin donare.

Cine are nevoie de sânge?

Cea mai mare nevoie este la pacienții care au nevoie de operații, de transplant, care au suferit arsuri sau au fost diagnosticați cu cancer. De asemenea, victimele accidentelor și copiii nou-născuți care au diferite anemii, au nevoie de transfuzii sanguine pentru a supraviețui.

Ce beneficii au donatorii de sânge?

  • Salvezi 2 vieți
  • Beneficiezi de un set de analize gratuit: RH, grupa sangvină, Hepatita B, C, HIV, leucemie, sifilis şi probe hepatice
  • Îți crește imunitatea
  • 1 zi liberă
  • Reducere de 50% la abonamentele pentru transportul în comun (autobuz și metrou)
  • Bonuri de masă în valoare de 63 de lei

Cine poate dona?

Poți dona dacă ai împlinit 18 ani, ai peste 50 de kilograme și:

  • au trecut 48 de ore de când ai consumat alcool
  • au trecut 7 zile de când ai terminat tratamentul cu antibiotice
  • au trecut minim 8 săptămâni de la ultima donare
  • au trecut 6 luni de când ai avut o intervenție chirurgicală, ai fost la dentist sau ți-ai făcut tatuaj sau piercing
  • nu ai alergii
  • nu ești răcit
  • nu ai avut hepatită, TBC sau alte boli infecțioase
  • nu ai fost vaccinat în ultimele 2 săptămâni
  • nu ești însărcinată și nu alăptezi
  • au trecut mai mult de 6 luni de la avort
  • nu ai relații sexuale (protejate sau neprotejate) cu mai mult de 2 parteneri, cu parteneri de același sex, cu un partener cu HIV, HTLV, atgHBS, ACHCV, SIFILIS, cu parteneri plătiți sau cu parteneri care s-au drogat
  • nu ai avut relații sexuale ocazionale neprotejate în ultimele 6 luni

Ce trebuie să fac înainte și după donare?

Înainte de a veni la donare e important să fii odihnit, bine hidratat și să te bucuri de un mic dejun sănătos (fără grăsimi). Încearcă să eviți alimentele grase, băuturile alcoolice și fumatul.

După donare e important să te rehidratezi și să nu faci efort fizic extraordinar în următoarele ore. În rest, n-ai nicio restricție.

Cât de frecvent pot dona?

Legea permite donarea după un interval minim de 8 săptămâni, dar fără depășirea numărului maxim de donări permise anual. Bărbații pot dona de maxim 5 ori pe an, iar femeile de maxim 4 ori pe an.

Recomandarea medicilor pentru refacerea completă a organismului este ca bărbații să doneze o dată la 2 luni și jumătate, iar femeile o dată la 3 luni.

Medicul îți poate refuza donarea cu o frecvență mai mare decât cea recomandată, dacă aceasta îți poate pune sănătatea în pericol.

Există riscuri?

Donarea de sânge este sigură (sunt folosite doar materiale de unică folosință), iar dacă medicul te acceptă la donare, înseamnă că nu există nici un risc pentru tine din punct de vedere al sănătății.

În schimb, dacă medicul consideră că ar exista vreo șansă să fii destabilizat după donare, nu vei ajunge în acel punct. Dânsa/dânsul îți vor explica de ce trebuie să revii la un alt moment sau e mai sigur pentru tine doar să promovezi donarea de sânge :). Iar dacă nu poți dona, sigur ai un prieten care poate dona.

Testele biologice efectuate sistematic la fiecare donare cuprind:

  • determinarea grupei sanguine OAB și RH-ului
  • determinarea hemoglobinei
  • depistarea sifilisului
  • depistarea anticorpilor antiHIV și antiHTLV
  • depistarea hepatitei virale B și C
  • determinarea enzimelor hepatice (transaminazele).

Cum se desfășoară donarea?

Donarea de sânge constă în recoltarea unei cantități de 450 ml în timp de 8-10 minute. Când ajungi la centrul de transfuzie sanguină vei parcurge următoarele etape, menite să îți asigure siguranța și bunăstarea (e important ca tu să fii în regulă, pentru a putea dona):

  • completarea chestionarului donatorului
  • consultația medicală (verificare tensiune arterială, discuție)
  • verificarea hemoglobinei
  • consultația medicală finală (verificare hemoglobină și discuții finale)
  • donarea propriu-zisă (recoltarea se efectuează doar cu materiale de unică folosință și nu presupune riscuri pentru tine)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA