2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Un parlamentar vrea schimbarea denumirii aeroportului de la Salcea: „Să fie Suceava – Botoșani”

Deputatul Mihaela Huncă a propus ca aeroportul de la Salcea să poarte denumirea de Aeroportul  Ștefan cel Mare Suceava – Botoșani. Ea a transmis o solicitare către ministrul Transporturilor și spune  că așteaptă și susținerea parlamentarilor din județul Botoșani.

Parlamentarul Pro România a declarat că a avut discuții cu mai mulți oameni de afaceri și toți i-au spus că trebuie făcute demersuri astfel încât Botoșaniul să apară în denumirea acestui aeroport. A făcut deja o  solicitare către Ministerul Transporturilor și cere inclusiv sprijinul tuturor parlamentarilor botoșăneni.

„În lipsa unei infrastructuri rutiere decente, aeroportul este singura legătură cu celelalte zone ale țării și cu spațiul internațional. Această propunere am realizat-o în urma discuțiilor cu un grup de oameni de afaceri din Botoșani care mi-au argumentat că este foarte important ca în denumirea aeroportului să fie Suceava – Botoșani, pentru mai multă vizibilitate. Ar aduce noi investiții. Botoșaniul ar fi vizibil la nivel național și internațional. Fac un îndemn și către ceilalți parlamentari de Botoșani să se alăture acestei idei. Mizăm pe relația pe care o are domnul primar al municipiului Botoșani cu președintele Consiliului Județean Suceava. Trebuie implicarea tuturor factorilor de decizie din administrația județeană dar și a oamenilor politici”, a spus Mihaela Huncă.

În urma cu câțiva ani a mai existat o inițiativa a Consiliului Județean Botoșani de a intra într-un parteneriat cu Consiliul Județean Suceava în vederea administrării aeroportului de la Salcea. Deputatul Mihaela Huncă susține că de această dată ar fi șanse mai mari de reușită.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA