-0 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Școlile profesionale vor fi umplute cu elevi de 3 și 4

Ministerul Educației a decis să reînființeze școlile profesionale dar nu a existat o strategie în acest sens astfel încât ele să devină eficiente. La aceste școli vor ajunge elevii cu cele mai slabe rezultate și care nu vor fi admiși la liceele teoretice.

Deputatul Mihaela Huncă susține că aceste școli profesionale nu vor fi eficiente și nu vor rezolva una dintre problemele învățământului românesc, atâta timp cât vor avea doar elevi cu rezultate slabe. Ea spune că a făcut mai multe demersuri privind învățământul profesional iar una dintre inițiative a trecut recent de comisii.

„Elevii care la evaluarea națională obținut sub nota 5, să fie înscriși automat la școala profesională. Nu este o măsură corectă. Noi vrem să dezvoltăm o școală profesională de calitate. Ce devine școala profesională, prin această măsură? În această săptămână am susținut una dintre măsurile care pot să dezvolte școala profesională și anume, elevii de la școala profesională să primească masă caldă. Am pledat pentru această măsură. Dacă vor exista condiții, cadre didactice bine calificate inclusiv din punct de vedere practic”, a spus Mihaela Huncă.

„Ne dorim un învățământ de calitate. Eu am insistat pentru învățământul profesional și învățământul profesional în sistem dual. Despre ce mai vorbim acum când toți cei cu rezultate slabe pleacă la învățământul profesional? Învățământul profesional nu trebuie să fie ca o sancțiune. Domnul ministru actual s-a grăbit foarte tare și a vrut să ia o măsură cu care să rămână în istorie. Din păcate, nu este o măsură foarte bună. Așa se întâmplă când nu dezbați o problemă a sistemului”, a adăugat parlamentarul botoșănean.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA