1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

10.000 de semnături din județul Botoșani pentru candidatura lui Mircea Diaconu

Actorul Mircea Diaconu va candida la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, el urmând a beneficia de susținerea Partidului Pro România.

La nivelul județului Botoșani, cei de la Pro România și-a stabilit primul obiectiv și anume strângerea a 10.000 de semnături pentru candidatura lui Mircea Diaconu.

„Pentru susținerea lui Mircea Diaconu, la nivel național s-a realizat o alianță, alianța dintre Pro România și ALDE, care se numește alianța electorală Un Om. Este o alianță electorală care dorește să-l susțină pe Mircea Diaconu. Am credința că va fi un președinte care va aduce liniște și înțelegere și cred că va aduce România într-o matcă a normalității. Fiind un candidat independent, el va fi echidistant față de partidele și grupările politice. Va fi o campanie onestă, civilizată. Organizația Pro România Botoșani are obiectiv de a strânge 10.000 de semnături pentru susținerea lui Mircea Diaconu. Noi ne-am organizat, avem responsabili la nivelul fiecărei comune. Mircea Diaconu va ajunge la Botoșani pe 12 septembrie”, a spus deputatul Mihaela Huncă.

Cei de la Pro România speră ca Mircea Diaconu să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Noi îl susținem din punct de vedere logistic. Vom strânge semnături, apoi împărțirea de materiale de campanie, avem de asigurat reprezentanți în secțiile de vot. Și activitățile de campanie. Vom avea întâlniri atât la nivel județean cât și al organizațiilor locale și sperăm ca Mircea Diaconu să intre în turul doi”, a mai spus deputatul Mihaela Huncă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA