0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Deputatul Costel Şoptică îi pune la zid pe consilierii locali PNL din Darabani: „Demonstrează micimea lor”

sopticaparlament

PNL-ul nu mai este o forţă în Consiliul Local Darabani. Cinci din cei şapte consilieri locali, membri PNL, au profitat de legea migraţiei politice şi au fugit la PSD. Această mişcare a celor cinci consilieri locali a fost catalogată de către deputatul Costel Şoptică drept un gest de laşitate.

„În colegiul meu sufer de acest traseism. În oraşul Darabani, din cei şapte consilieri locali, cinci au părăsit PNL-ul şi m-au părăsit pe mine.

Eu i-am ajutat foarte mult. Am rămas foarte surprins că nu au venit să avem o discuţie principială şi văd care au fost motivele. Au ales să facă acest lucru într-o manieră de laşitate iar asta demonstrează micimea lor. Chiar dacă unii dintre ei au studii de istorie-filozofie. La ceilalţi nu am pretenţii dar la profesor aveam pretenţii. Pentru o funcţie de director, şi-a vândut partidul în care este de peste 20 de ani. În urmă cu o lună am dizolvat Biroul Politic PNL Darabani şi se demonstrează că aveam motive temeice să o fac. Este singurul caz din colegiul Darabani. Ordonanţa nu îşi atinge atât de puternic scopul”, a spus Costel Şoptică care a adăugat că parlamentarii PNL Botoşani nu vor trece la PSD.

„Nu s-a pus şi nu se pune problema să plece vreun parlamentar PNL”, a afirmat deputatul Costel Şoptică.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA