FC Botoșani nu va avea galerie nici în următorul sezon de Liga 1. Oficialii clubului au precizat că au avut discuții cu mai mulți suporteri dar nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea de a forma o galerie.
În anul promovării în Liga 1 și ulterior timp de câteva sezoane, FC Botoșani a avut o galerie apreciată în țară. Excesul de zel al jandarmilor care au împărțit cu mare ușurință sancțiuni și dispus interdicții, i-au făcut pe unii să nu mai vină la stadion. În plus, unii tineri au ales să plece la muncă în străinătate și astfel numărul membrilor galeriei a scăzut.
În momentul în care Cornel Șfaițer s-a retras din club, galeria nu a mai avut niciun fel de susținere și s-a produs o ruptură.
„Am avut o galerie frumoasă dar lucrurile s-au schimbat. Nu am fost eu pionul principal. Băieții s-au supărat când am plecat, apoi au fost jigniți public și s-au supărat și mai tare. Că sunt bețivi, huligani… Eu zic că am avut o galerie liniștită, băieții erau ascultători și chiar nu ne-au făcut probleme. Eu le-am spus să revină la stadion și să susțină echipa. Din câte știu, au fost deranjați că au fost jigniți. Am ținut mult la galerie. Îmi aduc aminte la Săveni, am avut o galerie extraordinară cum Botoșaniul nu a avut în Liga 1. În perioada Unirea Botoșani a fost o galerie extraordinară”, a spus Cornel Șfaițer.