0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Flutur se gândește să scoată tramvaiele cât mai repede

Tramvaiele ar putea scoase de pe străzile municipiului dacă inițiativa primarului Flutur va primi votul pesediștilor în Consiliul Local. Acesta vrea să înlocuiască tramvaiele cu autobuze.

După evenimentele din ultimele luni când tramvaiele au tot sărit de pe șine iar reacțiile  botoșănenilor au fost vehemente, primarul Flutur s-a gândit în sfârșit să intervină. Edilul a anunțat că până la implementarea proiectului cu finanțare europeană pentru  modernizarea infrastructurii de transport local și achiziția de tramvaie noi, și-ar dori să  introducă autobuze pe traseele 101 și 102. Aceste autobuze ar urma să fie achiziționate în leasing operațional dar încă nu se știe care sunt costurile și dacă primăria va trebui să suporte o parte din cheltuieli.

„Ce se întâmplă până încep lucrările și cum vom rezolva transportul public local în condițiile în care decidem ca de mâine, tramvaiul nu mai circulă? Ce facem noi dacă nu mai circulă tramvaiul? Am găsit o soluție iar în ședința de consiliu vom veni cu soluția. Să începem să facem mai devreme transport cu autobuze pe care să le luăm pe un leasing operațional. Vor funcționa până la finalizarea lucrărilor la linia de tramvai. Singura dificultate este problema social a salariaților de la Eltrans. Vorbim de 100 de familii care își câștigă banii de acolo”, a afirmat primarul Botoșaniului care spune că ar fi nevoie de nouă autobuze.

În momentul de față, din bugetul local pleacă anual aproximativ 8 milioane de lei în  conturile societății Eltrans, sub formă de subvenție acordată elevilor și pensionarilor.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA