Dorin Birta este vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani care se ocupă de întreținerea și modernizarea drumurilor județene. Deciziile luate în ultima luni l-au supărat pe Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.
Într-o conferință de presă la sediul Partidului Pro România, Dumitru Chelariu l-a atacat pe Dorin Birta, spunând este un lipitor de afișe care a primit o funcție politică și încasează peste 100 de milioane de lei vechi lunar.
„Domnul vicepreședinte, mare specialist, ați văzut că a spus că el nu a venit rupt în fund aici. El era un mare mogul, un fel de Țiriac al Dorohoiului. 100 și ceva de milioane salariu la Consiliul Județean este un mizilic pentru el. Singura lui meserie în care excelează este lipitor de afișe. Acești oameni promovați strict politic, de la Federovici și până la listei. Au căpătat toată viața funcții, doar politic. Nu contează, la Statistică, la Protecția Copilului. Acum doi-trei ani îi găseam vânzând apă minerală prin comună, la agenții economici sau pe domnul vice îl găseam pe stâlpi întinzând fire de internet. Am văzut în CV-ul lui că a fost administrator. La firma aia erau alți doi administratori iar el era singurul care muncea. Ai fost un simplu angajat la o firmă. Nu ai fost nici director, nici nu știu ce a mai scris el în CV. Ipocriții ăștia trebuie să-i scoatem în față”, a spus Dumitru Chelariu.