Administrarea deficitară din partea autorităţilor sanitare veterinare a umplut România de una dintre cele mai păguboase boli la animale – boala limbii albastre (bluetongue). Indolenţa – sau alte interese – a făcut ca Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) să lase garda jos, iar, în cele din urmă, cei mai afectaţi au fost fermierii.
Până acum, în România nu a existat niciodată această boală, de aici vin reproşurile pentru autorităţile veterinare care sunt reale. ANSVSA s-a ascuns în spatele unor explicaţii ştiinţifice privind modul de contaminare – înţepătura unei insecte. Este drept, boala evoluează din plin la graniţa de sud a ţării, toată Bulgaria fiind contaminată, alături de alte şapte state, în special din sudul continentului. Numai că primul focar de bluetongue din România s-a consemnat în mijlocul ţării, tocmai în Buzău. Nimic în sudul ţării, judeţele de la malul Dunării anunţând focare de boală mai târziu. Se pune problema cum a ajuns insecta cu pricina tocmai în Buzău, fără să poposească şi în alte gospodării, mai aproape de graniţele ţării. Autorităţile veterinare nu au dat şi alte explicaţii, dar, dacă este vorba doar despre înţepăturile de insectă, atunci se pune problema de ce mai multe ţări din Orientul Mijlociu au interzis importurile de carne de bovine şi ovine din România. Deci, există şi alte posibilităţi de contaminare pe care ANSVSA nu le-a popularizat, dar care ar incrimina activitatea Autorităţii.
În aceste condiţii, toate măsurile pe care Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor le-a luat au avut menirea de a o exonera de răspundere şi nu ca să limiteze efectele bolii.
Mai mult, informaţiile date publicităţii de către ANSVSA au avut ca scop minimizarea impactului bolii asupra României. Statistica Autorităţii de la începutul lunii septembrie 2014 arăta că boala evolua în 12 judeţe din ţară. Chiar în aceeaşi zi, pe 3 septembrie, Comisia Europeană anunţa că, în România, 21 de judeţe erau consemnate ca zone de restricţie, plus alte patru judeţe care nu sunt în totalitate în această categorie.
Autorităţile sanitar-veterinare au avut grijă să se acopere de hârtii, dar, când este vorba să aplice ceea ce au spus că fac, nu se mai întâmplă nimic. De gura organizaţiilor internaţionale, autorităţile au întocmit Planul de contingenţă al României pentru Bluetongue, care arată excepţional. Când este vorba de aplicarea lui, intervin marile probleme.
De la declanşarea bolii, au intervenit multe divergenţe între autorităţi şi proprietarii de animale bolnave, care trebuie despăgubiţi pentru pagubele înregistrate, aşa cum se prevede în Planul de contingenţă. Pentru că acest lucru presupune bani de la buget, iar ei nu există, s-a ajuns la mari neînţelegeri între medicii veterinari şi proprietarii păgubiţi din cauza documentelor în baza cărora se primesc despăgubirile.
Marea problemă cu boala limbii albastre o reprezintă impactul din punct de vedere economic pentru crescătorii de animale; noroc că nu afectează sănătatea populaţiei. Bluetongue se extinde foarte repede, ca dovadă evoluţia în România, iar singura soluţie este uciderea animalelor bolnave. De aici şi pagubele pe care fermierii le înregistrează. Situaţia negativă se propagă pe verticală, iar comerţul cu carne de bovine, ovine şi caprine are foarte mult de suferit, prin limitarea lui. De exemplu, numai din oprirea importului de vaci şi oi din România în trei state arabe şi Israel, paguba operatorilor economici autohtoni s-ar putea ridica la aproape 150 milioane de euro.
Analizele făcute de crescătorii de ovine sunt de-a dreptul îngrijorătoare, dar nimic nu pare să clintească autorităţile statului din amorţeală. Statisticile arată că, din cauza bolii limbii albastre, circa 4,2 milioane de miei nu mai pot fi valorificaţi, din cei 8,8 milioane produşi în acest an. La această cifră se adaugă şi aproximativ 2,25 milioane de ovine reformate, ceea ce reprezintă circa 25% din numărul oilor matcă existente în România. Pe lângă imposibilitatea valorificării animalelor, fermierii mai înregistrează costuri suplimentare şi din aplicarea măsurilor de protecţie şi a restricţiilor de tot felul.
De aici şi pagubele enorme pe care numai crescătorii de ovine le-ar putea înregistra, fără a mai pune la socoteală şi impactul asupra sectorul bovine.
Se pare că Guvernul este preocupat în această perioadă de alte probleme, mult mai presante – proslăvirea activităţii premierului Victor Ponta, aflat în plină campanie electorală. Nu se pomeneşte nimic despre situaţia gravă a crescătorilor de animale loviţi de efectele bluetongue, pentru că ar trebui să se spună şi ce măsuri s-au luat pentru ajutorarea fermierilor, în condiţiile în care nu s-a făcut mai nimic. Dar, pentru că banii de la buget au alte destinaţii, mai “vizibile” în campania electorală, măsurile ce au ca scop diminuarea pierderilor fermierilor mai au de aşteptat. Responsabilii guvernamentali ignoră aportul la bugetul statului din partea crescătorilor de animale, prin taxele şi impozitele pe care aceştia le plătesc.
Legislaţia comunitară permite aplicarea unor măsuri care să limiteze pierderile suferite de crescătorii de animale. Totul depinde de autorităţile române care trebuie să le şi promoveze. De exemplu, subvenţionarea depozitării animalelor abatorizate în astfel de situaţii extreme. Mai sunt şi alte măsuri care ar putea ajuta foarte mult fermierii, fără a afecta deficitul bugetar al ţării, cum ar fi deblocarea subvenţiilor în sector aferente anului 2014, ceea ce ar asigura fonduri financiare pentru continuarea activităţii. De altfel, fermierii vor credite pe termen foarte scurt şi la dobânzi reduse, până la valorificarea mieilor, iar CEC BANK, ultima bancă comercială de stat din România, ar putea să se orienteze către aceste cereri. Crescătorii de animale vor intervenţia din fondurile de rezervă cu un sprijin suplimentar, care să acopere cheltuielile de întreţinere pe perioada de interdicţie, plus măsuri care să compenseze pierderile de preţ generate de evoluţia bluetongue.
De aceea, cer ca Guvernul, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ANSVSA să ia măsuri de urgenţă, care să vină în spijinul crescătorilor de animale afectaţi de evoluţia bolii limbii albastre. În acest mod simplu, Guvernul şi-ar proteja propriile surse de venit, pentru că bugetul de stat beneficiază de taxele şi impozitele provenite din comerţul cu carne.