Ploaia din ultimele ore a creat din nou probleme pe centura municipiului Botoșani, în zona FabyTrans. În acea zonă, strada a fost inundată pe ambele sensuri de circulație.
Cei mai “curajoși” au intrat cu mașinile prin “lacul” de pe centura municipiului Botoșani dar ulterior au regretat. Unii au rămas fără numerele de înmatriculare și și-au avariat mașinile. Alții au rămas cu mașinile în apă și au avut nevoie de ajutor să le scoată. Niciun echipaj de poliție nu era în zonă.
UPDATE. Probleme au apărut și în alte două zone din municipiul Botoșani. În apropierea CET-ului apa a acoperit carosabilul. De asemenea, strada Împărat Traian a fost inundată.